Salutare!

Astazi va povestesc despre cateva trepte, mai exact 7, la care am lucrat cu entuziasm. Locatia este una speciala, un garaj transformat intr-o garsoniera. Garaj la care am muncit si eu acum cativa ani.

Dupa realizarea masuratorilor si stabilirea dimensiunilor am realizat o schita 3d (SketchUp este programul pe care il folosesc de ani de zile) pentru a-mi forma o idee mai clara asupra spatiului si posibilelor obstacole la etapa de montaj.  

 

Dupa selectarea atenta a lemnului am trecut la etapa preferata, taiere, rindeluire, slefuire si mai ales finisare. De ce zic preferata? Pentru ca imi place mult cum dintr-o bucata de lemn stramba, noduroasa, prafuita, pe care multi nu o vad decat o scandura pe care ar pune-o pe foc, reusesti sa ii dai viata ba chiar in unele situatii sa „straluceasca” intr-o incapere.

Treptele sunt din stejar de pe meleaguri dobrogene, groase de 3 cm, late de 95 cm. Forma e atipica, am ales-o pentru ca spatiul nu permitea montarea unor trepte standard. Inaltimea platformei siperioare fiind de 180 cm iar lungimea spatiului de constructie de doar 95 cm.

 

Fisurile si nodurile le-am umplut cu poliuretani (fancy word pentru glue gun) iar finisajul l-am realizat cu un ulei de tung.

Desi trebuie sa fii putin atent in special la coborare si nici la urcare nu urci la fel de natural precum pe trepte clasice, eu zic ca am facut alegerea corecta folosind acest model de treapta. Luand in considerare si spatiul avut la dispozitie sunt foarte multumit de rezultat.